Tarta cu dovlecei si cascaval

Servire: 8 Timpul Total: o oră 10 minute Dificultate: Începător
Tarta cu dovlecei si cascaval – o gustare rapida de vara
tarta cu dovlecei si cascaval

Această tarta cu dovlecei si cascaval este una dintre rețetele mele preferate. Rapidă și perfectă mai ales pentru zilele în care vreau ceva sățios, ușor de făcut și rece. Se aseamănă cu o pizza de legume, iar dacă o servești cu puțin ketchup sau un sos ușor de iaurt, ai o combinație delicioasă.

tarta cu dovlecei si ketchup

Este un preparat simplu, potrivit și ca prânz, dar și ca cină ușoară. Dovleceii sunt vedeta rețetei, însă pot fi combinați cu multe alte legume. Eu folosesc morcovi, ardei kapia, ceapă și cartofi, dar poți adăuga ciuperci, porumb sau spanac, în funcție de ce ai prin frigider. Unele legume le prefer călite pentru o aromă mai intensă, dar acest pas poate fi omis. Poți pune totul crud, iar tarta va fi la fel de gustoasă, doar cu o textură puțin diferită.

ingrediente tarta cu dovlecei si cascaval

Cum vara e sezonul dovleceilor, ajungem adesea să avem mai mulți decât putem consuma. Nu de puține ori ne întrebăm ce să mai gătim cu ei. Pe lângă această tarta cu dovlecei delicioasă, îți recomand și alte rețete simple și savuroase: dovlecel scăzut, chiftele de dovlecel, sau clasicul dovlecel pane care rămâne mereu o alegere gustoasă. Dovlecelul este o legumă care se potrivește atât în rețete rapide, cât și în preparate mai sofisticate.

Toate cantitățile și modul de preparare pentru tarta cu dovlecei si cascaval le găsești mai jos!

Sugestie de garnitură

Pentru o masă completă, poți servi tarta cu dovlecei si cascaval alături de o salată proaspătă de roșii cu castraveți și ceapă roșie, stropită cu puțin ulei de măsline și oțet balsamic. Dacă vrei ceva mai consistent, încearcă o salată de varză sau o salată de sfeclă. Se potrivesc perfect cu gustul ușor dulceag al dovlecelului și cu cașcavalul rumenit.

Dacă îți plac mâncărurile ușoare cu legume, încearcă și ciorba de fasole verde cu bulion și smântână.

Tarta cu dovlecei si cascaval

Această tarta cu dovlecei si cascaval este o rețetă sățioasă și gustoasă, perfectă pentru prânz sau cină. Se face din legume proaspete și ingrediente simple, pe care sigur le ai deja în bucătărie. Se servește caldă sau rece, iar textura cremoasă din interior se îmbină perfect cu crusta rumenită de la exterior.

Preparare 35 de minute Gatire 35 de minute Timpul Total o oră 10 minute Dificultate: Începător Servire: 8

Ingrediente

Mod de preparare

  1. Pregătirea dovleceilor și cartofilor

    • Spăl dovleceii, îi curăț de coajă și îi dau pe răzătoarea mare.
    • Pun dovlecelul răzălit într-un bol și presar sare peste ei să lase apă. 
    • Curăț cartofii, îi dau și pe ei pe răzătoare și îi adaug peste dovlecei. 
    • Amestec bine și las deoparte.
    • dovlecel razalit
  1. Călirea legumelor

    • Între timp, toc ceapa mărunt pentru călit.
    • Curăț ardeiul de cotor și semințe și îl tai în cubulețe.
    • ardei taiat cubulete
    • Dau morcovul curățat pe răzătoare.
    • Pun uleiul într-o tigaie și călesc ceapa, ardeiul și morcovul cu un praf de sare. 
    • Las legumele până se înmoaie și prin un miros îmbietor (,,de miroase în toată casa").
    • Adaug usturoiul ras și mai las 2-3 minute.
    • Opresc focul și las compoziția să se răcească.
    • legume calite pentru tarta cu dovlecei
  1. Amestecarea compoziției

    • Storc bine dovleceii și cartofii (cu mâna sau într-o strecurătoare) și îi pun într-un bol mare pregătit să încapă întreaga compoziție.
    • Adaug ouăle bătute, legumele călite și 250 g din cașcaval. 
    • Amestec tarta cu dovlecei
    • Amestec totul bine, condimentez cu sare și piper și încep să adaug făina treptat. 
    • faina tarta dovlecei
    • Compoziția finală trebuie să fie asemănătoare cu cea a unui blat de tort (nici prea moale, nici prea densă). 
    • Cantitatea de făină este influențată de cantitatea de apă pe care o conțin dovleceii.
  1. Coacerea tartei

    • Preîncălzesc cuptorul la 180°C, cu ventilație. 
    • Torn compoziția într-o tavă de 30x40 tapetată cu hârtie de copt și o dau la cuptor.
    • tarta cu dovlecei la cuptor in tava
    • După aproximativ 25 de minute, presar restul de cașcaval deasupra și mai las 15 minute, până se rumenește frumos și prinde o crustă aurie.
    • tarta de dovlecei la cuptor
  1. Cum se servește tarta

    • O poți servi caldă, dar sincer, mie îmi place și mai mult rece, de la frigider, când se întărește puțin și se taie perfect, ca o pizza de legume.
    • Merge excelent cu un sos de roșii sau ketchup, dar o poți acompania și cu un iaurt rece sau o salată simplă.
    • E perfectă și pentru pachețelul de la serviciu sau pentru un picnic de vară.
    • tarta cu dovlecei si cascaval felie

Note

  • Dovleceii trebuie storși bine de apă pentru a evita o compoziție prea lichidă.
  • Dacă vrei o variantă mai light, poți înlocui o parte din cașcaval cu brânză slabă.
  • Dacă nu dorești să călești legumele, le poți adăuga crude, dar gustul va fi mai puțin intens.
  • Poți folosi cașcaval afumat pentru un plus de aromă.
  • Se păstrează foarte bine la frigider până la 3 zile și poate fi servită rece.
Cuvinte cheie: tarta cu dovlecei

Intrebari frecvente

Extinde tot:

Cum pot face tarta cu dovlecei de post?

Pentru o variantă de post, ouăle pot fi înlocuite cu o combinație de 2-3 linguri de făină + 200 ml apă minerală sau lapte vegetal (pentru legarea compoziției). În loc de cașcaval clasic, poți folosi cașcaval vegetal sau se poate omite.

Pot folosi alte legume în afară de dovlecei?

Da, poți adăuga ciuperci, spanac, vinete sau porumb. Ai grijă ca legumele să nu lase prea multă apă.

Ce tip de cașcaval este cel mai potrivit?

Un cașcaval clasic, care se topește bine, este ideal. Poți folosi și un amestec de cașcaval cu mozzarella sau cașcaval afumat pentru mai mult gust.

Pot înlocui faina cu altceva?

Da, poți folosi făină integrală, de ovăz sau un amestec fără gluten, dar textura poate varia ușor

Lasă un comentariu