Am făcut aceste chiftele de dovlecei cu branza într-o zi de vară când m-am trezit cu poftă de ceva ușor, dar sățios. Mi-am amintit că aveam în congelator o caserolă cu brânză de oaie pe care o salvasem special pentru o rețetă de acest gen. Iar dovleceii? Tocmai apăruseră la piață, proaspeți și cu coaja subțire, semn clar că e momentul perfect să-i pun în valoare.
Îmi plac chiftelele de dovlecei pentru că sunt extrem de versatile: le pot face mai moi sau mai crocante, le pot adapta în funcție de ce am prin frigider și le pot servi atât calde, cât și reci. Cu o salată alături sau un sos de iaurt cu usturoi, devin un prânz complet. Așa că m-am pus pe treabă și am improvizat o variantă cu ce aveam la îndemână: dovlecei, brânză, verdețuri și cartofi care s-au dovedit secretul texturii perfecte.
Ingrediente
Legume și brânză:
- 2 dovlecei mari (aprox. 700 g)
- 500 g brânză rasă (telemea de oaie, sau orice brânză fermă, nu apoasă)
- 2 cartofi medii
- 2 căței de usturoi rași
- 3 fire de mărar
- 2 fire de ceapă verde
Pentru aluat:
- 4 ouă intregi
- 250 g făină (ajustează în funcție de consistență)
- Sare și piper, după gust
- Ulei pentru prăjit
Mod de preparare pas cu pas pentru chiftele de dovlecei
1. Pregătirea dovleceilor
- Curăță dovleceii de coajă și rade-i pe răzătoarea mare sau cu ajutorul unui aparat de tocat carnea așa cum am folosit și eu.
- Pune-i într-un bol și presară puțină sare peste ei, apoi lasă-i deoparte cât timp pregătești celelalte ingrediente. Sarea va ajuta la eliminarea excesului de apă.




2. Pregătirea compoziției de chiftele de dovlecei
- Răzălește brânza pe răzătoarea mare (dacă nu ai deja rasă).
- Răzălește și cartofii, apoi stoarce-i bine, exact ca pe dovlecei.
- Toacă mărunt mărarul și ceapa verde.
- Rade usturoiul pe partea mică a răzătoarei (eu folosesc o mini răzătoare).


3. Amestecarea ingredientelor
- Stoarce foarte bine dovleceii într-o sită sau cu ajutorul unui dispozitiv special de stors dacă ai.
- Pune într-un bol mare dovleceii storși, brânza, cartofii, verdeața, usturoiul și ouăle.
- Amestecă bine totul cu o lingură de lemn.
- Adaugă sare și piper după gust.
- Începe să adaugi făina, treptat, până obții o compoziție omogenă, suficient de legată încât să poată fi porționată cu lingura. Dacă vrei să formezi chiftele de dovlecei cu mâna, poți adăuga mai multă făină.






4. Prăjirea chiftelelor
- Încinge ulei într-o tigaie mare.
- Cu ajutorul unei linguri, formează chiftele și pune-le direct în tigaie.
- Prăjește-le la foc mediu, câte aproximativ 5 minute pe fiecare parte, până sunt rumenite frumos.
- Scoate-le pe un șervețel de hârtie ca să absoarbă excesul de ulei.


Rezultatul final pentru chiftele de dovlecei
Chiftele de dovlecei aurii, cu o crustă ușor crocantă și un interior moale, aromat și cremos de la brânză și dovlecei. Verdețurile dau un gust proaspăt și echilibrat, iar cartoful adăugat le face mai consistente și mai pufoase. Sunt perfecte servite cu o salată simplă de roșii sau un sos răcoritor de iaurt cu usturoi. Merg de minune și în pachetul pentru serviciu sau picnic!
Poftă bună!
Dacă ți-a plăcut acesă rețetă de chiftele de dovlecei cu branza, îți recomand să încerci și rețeta mea de cartofi frantuzesti cu ouă, o rețetă complexă, dar foarte ușoară!
✅ Sfat: Stoarce foarte bine dovleceii și cartofii! Umiditatea în exces este motivul principal pentru care chiftelele ies moi și greu de format. Poți folosi un prosop curat sau o sită presată cu o lingură. Dacă vrei chiftele de dovlecei mai crocante, adaugă 1-2 linguri de pesmet în compoziție sau presară pesmet peste fiecare chiftea înainte de prăjit.
Chiftele de dovlecei cu branza – reteta simpla si rapida
Chiftelele de dovlecei cu brânză sunt o alegere inspirată pentru zilele călduroase. Se fac din ingrediente simple, precum dovlecei proaspeți, brânză rasă, ouă și verdeață, fiind perfecte ca aperitiv sau fel principal ușor.
Ingrediente
Legume si branza
Pentru compozitie
Mod de preparare
Pregătirea dovleceilor
- Curăță dovleceii de coajă și rade-i pe răzătoarea mare sau cu ajutorul unui aparat de tocat carnea așa cum am folosit și eu.


- Pune-i într-un bol și presară puțină sare peste ei, apoi lasă-i deoparte cât timp pregătești celelalte ingrediente. Sarea va ajuta la eliminarea excesului de apă.
Pregătirea compoziției
- Răzălește brânza pe răzătoarea mare (dacă nu ai deja rasă).
- Răzălește și cartofii, apoi stoarce-i bine, exact ca pe dovlecei.
- Toacă mărunt mărarul și ceapa verde.
- Rade usturoiul pe partea mică a răzătoarei (eu folosesc o mini răzătoare).


- Răzălește brânza pe răzătoarea mare (dacă nu ai deja rasă).
Amestecarea ingredientelor
- Stoarce foarte bine dovleceii într-o sită sau cu ajutorul unui dispozitiv special de stors dacă ai.


- Pune într-un bol mare dovleceii storși, brânza, cartofii, verdeața, usturoiul și ouăle.


- Amestecă bine totul cu o lingură de lemn.


- Adaugă sare și piper după gust.
- Începe să adaugi făina, treptat, până obții o compoziție omogenă, suficient de legată încât să poată fi porționată cu lingura. Dacă vrei să formezi chiftele cu mâna, poți adăuga mai multă făină.




- Stoarce foarte bine dovleceii într-o sită sau cu ajutorul unui dispozitiv special de stors dacă ai.
Prăjirea chiftelelor
- Încinge ulei într-o tigaie mare.
- Cu ajutorul unei linguri, formează chiftele și pune-le direct în tigaie.


- Prăjește-le la foc mediu, câte aproximativ 5 minute pe fiecare parte, până sunt rumenite frumos.
- Scoate-le pe un șervețel de hârtie ca să absoarbă excesul de ulei.
- Încinge ulei într-o tigaie mare.
Note
Stoarce bine dovleceii – Dovleceii conțin multă apă, iar dacă nu sunt bine scurși, compoziția va deveni prea moale, iar chiftelele nu se vor lega sau se vor destrăma în tigaie.
Alege o brânză sărată și fermă – Brânza de oaie (telemea maturată) este ideală, dar poți folosi și brânză de capră sau chiar feta, atâta timp cât este mai uscată. Evită brânzeturile moi și apoase, care vor înmuia amestecul.
Cartoful crud adăugat în compoziție aduce un plus de legare și textură. Poți folosi unul mare sau doi mici, dar trebuie de asemenea bine scurs de zeamă după ce îl razi.
Făina se reglează în funcție de consistență – Cantitatea de 250 g este orientativă. Dacă dorești chiftele pufoase, dar care se pot pune cu lingura în tigaie, menține compoziția moale. Dacă vrei să modelezi cu mâna biluțe ferme, mai adaugă făină până obții o textură densă, dar maleabilă.
Pentru un plus crocant poți tăvăli chiftelele prin pesmet sau făină înainte de prăjire. Se vor rumeni frumos și vor avea o crustă apetisantă.




