Cele mai pufoase galuste cu prune

Servire: 10 Timpul Total: 2 ore Dificultate: Nivel intermediar
Cum se prepara galustele pufoase cu prune
galuste cu prune

Galuste cu prune, cunoscute și sub numele de gomboti cu prune în Ardeal, sunt un desert clasic de sfârșit de vară sau început de toamnă. Atunci, prunele sunt coapte exact cât trebuie și se găsesc din belșug.

Ingrediente necesare

Pentru aluatul de galuste cu prune, baza o reprezintă cartofii. Ideal ar fi să folosim cartofi albi, noi, pe care să îi fierbem în coajă pentru a absorbi cât mai puțină apă. Totuși, eu i-am folosit curățați, așa cum se pregătesc pentru piure, și rezultatul a fost foarte bun. Prunele trebuie să fie bine coapte, mici și dulci pe care le puteți folosi întregi, chiar și cu sâmburi, sau în jumatate (cum am făcut eu). Dacă aveți prune mai mari, le puteți folosi tăiate chiar și în sferturi. Important este să fie prune la care sâmburele se desprinde ușor.

ingrediente galuste cu prune

Pentru aluat e nevoie de făină de calitate, care să nu facă cocoloașe și să lege frumos compoziția. Pesmetul ar trebui să fie suficient de fin ca să absoarbă bine uleiul, dar suficient de granulat pentru a-i simți textura. Eu am pregătit această rețetă cu aproximativ 30 de prune mici, pe care le-am tăiat în jumătate. Cantitățile, bineînțeles, se pot adapta după numărul de prune pe care le aveți.

Pe lângă acest desert clasic al copilăriei, merită să descoperi și prajitura Fanta, un dulce răcoritor care cucerește prin combinația de cremă de branza și suc de portocale.

Mai jos găsiți lista completă de ingrediente și pașii de preparare

Cele mai pufoase galuste cu prune

Găluștele cu prune sunt un desert clasic, ușor de pregătit acasă. Se fac din aluat cu cartofi și se umplu cu prune dulci, apoi se rostogolesc în pesmet rumenit. Cantitățile sunt calculate pentru aproximativ 60 de găluște cu jumătăți de prune mici, suficiente pentru 8-10 porții generoase (în funcție de pofta fiecăruia). Rețeta se poate ajusta ușor: reduceți cantitățile la jumătate pentru o porție mai mică sau dublați-le dacă gătiți pentru o masă mare în familie.

Preparare 60 de minute Gatire 60 de minute Timpul Total 2 ore Dificultate: Nivel intermediar Servire: 10

Ingrediente

Mod de preparare

  1. Pregatirea ingredientelor

    • Curăță cartofii de coajă, spală-i și taie-i cubulețe ca pentru piure. (dacă preferi, îi poți fierbe în coajă).
    • Pune-i la fiert într-o oală mare cu apă și o lingură de sare.
    • Cât timp fierb cartofii, pregătim prunele.
    • Spală prunele și taie-le în jumătăți pentru a scoate sâmburii.
    • Dacă ai prune mai mari, le poți tăia în sferturi.
    • Așază-le pe un platou și presară peste ele scorțișoară, zahăr vanilat și zahăr tos.
    • Pentru pesmet, încinge 2 linguri de ulei într-o tigaie încăpătoare.
    • Adaugă pesmetul și amestecă continuu până devine auriu și este bine rumenit. 
    • Ai grijă să nu se ardă.
    • Spre final, adaugă zahărul și amestecă. Pune deoparte.
    • După ce cartofii au fiert, scurge apa și lasă-i să se răcească puțin.
    • Pasează-i bine cu un tel sau un zdrobitor de cartofi până obții o textură fină, fără bucăți întregi, exact ca la piure. 
    • Îi lăsăm să ajungă la o temperatură la care putem să îi modelăm ușor cu mâna.
  1. Pregatirea aluatului

    • Când cartofii s-au răcit suficient, adaugă 2 linguri de griș și amestecă.
    • Încorporează cele 2 ouă și amestecă din nou.
    • Adaugă treptat făina. Aluatul trebuie să fie lipicios, dar modelabil.
    • Nu frământa prea mult pentru a evita folosirea unei cantități prea mari de făină (aluatul trebuie încorporat prin presărarea făinii deasupra și aducerea aluatului de la margine spre interior fără al sfărâma cu degetele).
  1. Formarea galuștelor

    • Spală-ți bine mâinile de aluatul rămas, uscă-le și presară făină pe ele.
    • Ia bucăți de aluat cu o lingură, formează biluțe, aplatizează-le ușor în forma unui cerc (precum un mini aluat de pizza) și pune câte o jumătate de prună în mijloc.
    • Învelește pruna cu aluat prin aducerea marginilor peste fruct și formează o biluță compactă pe care fie o lași rotundă fie o aplatizezi după forma prunei.
    • Așază găluștele pe o planșetă presărată cu făină, cu distanță una față de alta, astfel încât să nu se lipească între ele.
  1. Fierberea găluștelor

    • Pune o oală largă cu apă la fiert cand ai modelat jumătate din galuste cu prune.
    • Când apa clocotește, adaugă găluștele.
    • Lasă-le să fiarbă până se ridică la suprafață (se întorc singure).
    • După ce s-au ridicat, mai lasă-le încă 10-12 minute, pentru ca prunele să se înmoaie bine și aluatul să fie bine făcut. 
    • Dacă totuși aluatul fierbe prea mult începe să crape, iar pruna poate ieși din aluat.
  1. Adăugarea pesmetului

    • Scoate găluștele fierbinți și rostogolește-le prin pesmetul prăjit.
    • Așază-le pe un platou și presară puțin zahăr vanilat deasupra.

Note

  1. Pentru găluște mai uniforme, folosiți o lingură pentru porționarea aluatului.
  2. Făina se adaugă treptat și cantitatea exact poate să difere mult; aluatul trebuie să fie ușor lipicios, dar modelabil.
  3. Dacă prunele sunt prea zemoase, presărați puțin griș în interiorul aluatului pentru a absorbi lichidul.
  4. Pesmetul prăjit nu trebuie să se ardă; amestecați continuu și stingeți focul înainte de a se închide culoarea prea tare.
  5. Găluștele se fierb într-o oală cât mai lată, pentru a avea spațiu și a nu se lipi între ele, dar suficient de înaltă pentru a se putea ridica la suprafață când sunt fierte.
Cuvinte cheie: cele mai pufoase galuste cu prune

Intrebari frecvente

Extinde tot:

Ce fac dacă a rămas pesmet?

Dacă a rămas pesmet prăjit, îl poți păstra într-un borcan închis și îl folosești mai târziu pentru paste cu pesmet sau pentru alte deserturi asemănătoare. Pesmetul păstrează aroma și poate fi reîncălzit rapid într-o tigaie fără ulei.

Ce fac dacă aluatul de galuste cu prune nu se modelează ușor și am adăugat deja prea multă făină?

Poți adăuga puțin ulei sau unt topit în aluat și să frămânți ușor până devine mai maleabil. Uleiul ajută la hidratare și la legarea aluatului fără să mai fie nevoie de multă făină.

Cum îmi dau seama că galustele sunt fierte?

Galustele sunt gata când se ridică singure la suprafața apei și aluatul devine deschis la culoare, ușor translucid.

Pot folosi prune congelate?

Da, însă lăsați-le să se decongeleze și scurgeți excesul de lichid înainte de a le înveli în aluat, altfel găluștele se pot rupe.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *