Prajitura cu mere în doua foi este una dintre acele rețete simple și savuroase, care îți trezesc amintiri și îți aduc zâmbetul pe buze încă de la prima felie. Este rețeta bunicii mele, pe care o făcea în fiecare toamnă, când merele din grădină erau dulci - acrișoare.
Această prajitura cu mere simplă, dar deosebită, se prepară ușor și cu ingrediente accesibile. Poți să o faci cu orice fel de mere ai la îndemână. Cele mai bune sunt cele de toamnă, acrișoare sau ușor dulci, care dau acea aromă inconfundabilă.
Această rețetă se face fără ingrediente complicate. Aluatul e pe bază de untură sau unt, iar merele pot fi din cele mai simple, de grădină. De fapt, cu cât sunt mai acrișoare, cu atât mai bine. Eu am făcut-o acum cu mere ionatan, pentru că asta aveam la îndemână. A ieșit perfect, fix cum îmi aminteam. Este genul de desert pe care îl poți face oricând, atât la sărbători, cât și într-o zi obișnuită.
E delicioasă servită simplu. Totuși, pentru un plus de aromă se poate servi cu zahăr pudră deasupra. Merge și alături de un pahar de lapte sau un ceai cald. O prajitura cu mere care te răsfață prin simplitate și gust.
O recomand cu drag oricui își dorește o prăjitură clasică, ușor de făcut, cu gust de copilărie.
Poftă bună!
Iți recomand să încerci și prajitura tavalita cu cocos, simplă și ușor de făcut, sunt sigură că îți va plăcea!
✅ Sfat: Pentru foi perfect fragede și ușor de lucrat, nu sări peste pasul în care freci făina cu grăsimea la început. Acest gest creează un aluat sfărâmicios, fraged și ușor elastic. Dacă simți că aluatul pentru prajitura cu mere e prea tare sau se rupe ușor la întins, lasă-l 10–15 minute la odihnit, acoperit cu folie alimentară. Iar pentru un gust desăvârșit, alege mere acrișoare și scurge-le bine de suc după ce le călești (așa vei evita un interior prea umed care înmoaie foile).
Un mic secret pentru încredere: Dacă vrei să coci fără emoțiile acelea de "oare o să iasă bine?" și să te bucuri mai mult de proces, aruncă o privire pe articolul meu despre cum să eviți greșelile frecvente la cuptor.
Această prajitura cu mere se face cu ingrediente simple și la îndemână: un aluat fraged pe bază de făină, unt sau untură și lapte (sau chefir), plus o umplutură delicioasă de mere rase cu scorțișoară și vanilie. Gustul este autentic, așa cum îl știi din copilărie.