Galuste cu prune, cunoscute și sub numele de gomboti cu prune în Ardeal, sunt un desert clasic de sfârșit de vară sau început de toamnă. Atunci, prunele sunt coapte exact cât trebuie și se găsesc din belșug.
Pentru aluatul de galuste cu prune, baza o reprezintă cartofii. Ideal ar fi să folosim cartofi albi, noi, pe care să îi fierbem în coajă pentru a absorbi cât mai puțină apă. Totuși, eu i-am folosit curățați, așa cum se pregătesc pentru piure, și rezultatul a fost foarte bun. Prunele trebuie să fie bine coapte, mici și dulci pe care le puteți folosi întregi, chiar și cu sâmburi, sau în jumatate (cum am făcut eu). Dacă aveți prune mai mari, le puteți folosi tăiate chiar și în sferturi. Important este să fie prune la care sâmburele se desprinde ușor.

Pentru aluat e nevoie de făină de calitate, care să nu facă cocoloașe și să lege frumos compoziția. Pesmetul ar trebui să fie suficient de fin ca să absoarbă bine uleiul, dar suficient de granulat pentru a-i simți textura. Eu am pregătit această rețetă cu aproximativ 30 de prune mici, pe care le-am tăiat în jumătate. Cantitățile, bineînțeles, se pot adapta după numărul de prune pe care le aveți.
Pe lângă acest desert clasic al copilăriei, merită să descoperi și prajitura Fanta, un dulce răcoritor care cucerește prin combinația de cremă de branza și suc de portocale.
Găluștele cu prune sunt un desert clasic, ușor de pregătit acasă. Se fac din aluat cu cartofi și se umplu cu prune dulci, apoi se rostogolesc în pesmet rumenit. Cantitățile sunt calculate pentru aproximativ 60 de găluște cu jumătăți de prune mici, suficiente pentru 8-10 porții generoase (în funcție de pofta fiecăruia). Rețeta se poate ajusta ușor: reduceți cantitățile la jumătate pentru o porție mai mică sau dublați-le dacă gătiți pentru o masă mare în familie.






